Acord de colaborare instituțională, pentru următorii 20 de ani, între Universitatea Româno-Americană și SNSPA, pentru dezvoltarea unor proiecte academice, naționale și europene de succes
Miercuri, 14 decembrie 2022, Universitatea Româno-Americană (URA) și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au încheiat un acord de colaborare, pentru o perioadă de 20 de ani. Rectorul URA, prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, și rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, au semnat acordul de colaborare între cele două universități, document care stabilește cadrul necesar pentru cooperarea pe teme de interes comun pentru ambele comunități academice.
Parteneriatul, bazat pe principiile autonomiei universitare, își propune dezvoltarea cunoașterii, creșterea vizibilității instituționale și interconectarea membrilor comunităților celor două universități de prestigiu din București. Printr-o planificare coordonată strategic, se va facilita colaborarea cadrelor didactice, cercetătorilor și experților din cele două instituții, în vederea promovării cercetării științifice. Vor fi dezvoltate programe și proiecte comune, creându-se noi oportunități pentru cei 9.000 de studenți de la URA și SNSPA. De asemenea, beneficiile create de această colaborare vizează desfășurarea mobilităților internaționale pentru studenți, cadre didactice și personal didactic-auxiliar, sprijinirea organizării în comun a evenimentelor academice, precum și atragerea de fonduri pentru promovare şi dezvoltare instituţională.
“Universitatea Româno-Americană a avut întotdeauna în vedere dezvoltarea parteneriatelor internaționale cu universități și organizații de pe aproape toate continentele, concretizate în programe academice cu dublă diplomă cu universități din SUA și Europa, schimburi de studenți și profesori cu zeci de universități internaționale partenere, proiecte de cercetare internaționale și cooperări cu diferite companii și organizații internaționale. În campusul nostru, peste 40 de naționalități alcătuiesc un mediu academic multicultural în care profesori, studenți și parteneri din mediul economico-social dezvoltă împreună cunoaștere și experiențe extraordinare pentru societatea de mâine. Dacă până acum accentul a fost pus pe dezvoltarea continuă a parteneriatelor cu universități internaționale, ne bucurăm că a venit momentul să anunțăm semnarea acordului între Universitatea Româno-Americană și SNSPA. Universitatea Româno-Americană își propune dezvoltarea de parteneriate reale cu universități din România și, în același timp, să continue consolidarea dimensiunii academice internaționale. Într-o piață educațională aflată în continuă schimbare, parteneriatul dintre Universitatea Româno-Americană și SNSPA va aduce beneficii ambelor comunități academice prin dezvoltarea de proiecte educaționale și de cercetare comune, oferind noi oportunități pentru studenți și profesori.”, a declarat domnul prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane.
“Viitorul universităților, peste tot în lume, va depinde de capacitatea acestora de a se adapta noilor provocări. În acest sens, creșterea colaborărilor naționale și internaționale va fi fundamentală. Din păcate, în România, universitățile s-au concentrat mai mult pe parteneriatele europene și internaționale, dar mult mai puțin pe cele naționale. Prin semnarea acestui acord cu Universitatea Româno-Americană, astăzi, este exact ceea ce încercăm să realizăm: îmi doresc să ajungem în situația în care un student SNSPA să poată avea acces nu numai la cursurile SNSPA, dar și la cursurile oferite de alte universități din București. La fel de important este să cumulăm resursele de cercetare, pentru a crește vizibilitatea și competitivitatea universităților noastre. Următorii ani vor fi hotărâtori pentru dezvoltarea sistemului educațional din România, dar considerăm că provocările vor putea fi depăşite prin dezvoltarea acestor parteneriate, bazate pe valori comune, solidaritate și dorința de a atinge noi obiective pentru binele studenților, absolvenților și profesorilor noștri.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
Universitatea Româno-Americană a fost reprezentată la festivitatea de semnare a acordului de colaborare instituțională de prof. univ. dr. habil. Costel Negricea – rectorul instituției, prof.univ.dr. Ovidiu Folcuț – președintele Senatului URA, precum și de prof. univ. dr. habil. Tudor Edu – prorector URA, conf. univ. dr. Iuliana Militaru – prorector URA, lect. univ. dr. Lucian Botea – prorector URA, lect. univ. dr. Iuliu Ivănescu – decanul Facultății de Afaceri Internaționale, conf. univ. dr. Mihaela Prună – decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Alexandru Ionescu – decanul Facultății de Management-Marketing, conf. univ. dr. Marius Dima – decanul Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, lect. univ. dr. Mihai Nedelescu – decanul Facultății de Finanțe-Contabilitate, lect. univ. dr. Camelia Gheorghe – decanul Facultății de Turism și Managementul Ospitalității, conf. univ. dr. Alexandru Tăbușcă – decanul Facultății de Informatică Managerială și Elena Rădulescu – Director General Administrativ.
La eveniment, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a fost însoţit de prof. univ. dr. Iordan Gh. Bărbulescu, președintele Senatului SNSPA, conf. univ. dr. Crina Rădulescu, prorector SNSPA, prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA, prof. univ. dr. Nicoleta Corbu, prorector – director CSUD – SNSPA, lect. univ. dr. Alexandru Mihai Ghigiu, prorector SNSPA (suspendat din funcție), Președintele Institutului Național de Administrație, conf. univ. dr. Diana Camelia Iancu, decanul Facultății de Administrație Publică și manager instituțional CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale, din partea SNSPA, prof. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultății de Management și Ecaterina Alexoaei, Director General Administrativ.