Alege să FII ALTFEL! … online
Ediția a III-a – Ediție aniversară
12-23 aprilie 2021
Universitatea Româno-Americană aniversează anul acesta 30 de ani de la înființare. La ceas aniversar, vă invităm să participaţi, online, alături de Universitatea Româno-Americană, la derularea Programului „Fii student URA pentru o lună”, parte integrată a proiectului “Alege să FII ALTFEL!”. Acesta îşi propune să susţină elevii de liceu în procesul alegerii informate privind cariera, dar şi să stimuleze performanţa şcolară în scopul atingerii obiectivelor personale şi profesionale. Programul de adresează elevilor de liceu, clasele a XI-a și a XII-a.
Proiectul cuprinde o serie de conferințe și workshop-uri tematice menite să ofere informații utile pentru dezvoltarea carierei în raport cu provocările actuale ale mediului economic, dar şi bazate pe teme diverse din sfera socială şi educaţională. Totodată, este pusă la dispoziție o serie de cursuri și seminare, la care elevii au posibilitatea de a se înscrie și de a asista, cu scopul de a face mai ușor diferența dintre partea teoretică, desfășurată la curs, și cea aplicativă, derulată la seminar, dar și pentru a descoperi domeniul în care se regăsesc și colaborarea strânsă dintre studenții și cadrele didactice URA.
Cursurile și seminarele se vor desfășura pe platforma Microsoft Teams și veți primi o invitație pe adresa de mail cu care v-ați înscris. Workshop-urile și dezbaterile se vor desfășura pe o platforma dedicată; veți primi link-ul de conectare pe adresa de mail cu care v-ați înscris.
În tab-ul cu data, ora și denumirea fiecărei activități, veți regăsi descrierea activității și link-ul de înscriere.
Vă așteptăm cu drag!
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Fiecare dintre noi ne căutăm repere pentru a ne maximiza șansele de reușită. Experiența celor mai mari ne poate ajuta să alegem calea spre o carieră de succes. „Experiențe și oportunități în viața de student” vă oferă ocazia să aflați direct de la „sursă” (studenți și absolvenți) ce înseamnă să faci alegeri bune, ce surprize îți rezervă viața de student și ce perspective profesionale poți avea.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în domeniul educației fizice și al sportului, dar nu știi exact ce presupune aceasta? Îți dorești o carieră în domeniul kinetoterapiei, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
- Turismul reprezintă un domeniu în care mulți cochetează cu ideea de a se regăsi în viitor. Dar oare turismul poate garanta oricui succesul profesional?
- Te invit să discutăm concret și deschis despre avantajele, dar și aspectele mai puțin plăcute ale unui job în turism, în actualul context și nu numai.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în domeniul afacerilor internaționale, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în management, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
Provocările din spatele acestei cariere
SAU
Îți dorești o carieră în marketing, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în domeniul relațiilor economice europene, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în domeniul financiar-bancar, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
SAU
Îți dorești o carieră în domeniul contabilității, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră juridică, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
Îți dorești o carieră în domeniul IT, dar nu știi exact ce presupune aceasta? În cadrul acestui workshop vei afla informații concrete despre:
- Ce discipline trebuie să studiezi?
- Care sunt profesiile din acest domeniu?
- Provocările din spatele acestei cariere.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
„Modele pentru TINEri” este un eveniment care promovează adevăratele modele ale României în rândul tinerilor, printr-o serie de conferințe, unde vor asculta și se vor putea identifica cu invitații.
Proiectul se dorește a fi cea mai puternica sursă de inspirație, idei și motivație. Este unul dintre cele mai pretențioase și totodată ambițioase proiecte implementate de către Clubul Studenților, CS-URA, și credem în reușita sa și în impactul pe care acesta îl poate avea în rândul „TINErilor”.
Invitat: Eliza Chirilă-Pop
Eliza Chirilă-Pop a urmat studiile facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americane, a fost Președinte al Clubului Studenților CS-URA și a făcut parte din numeroase organizații studențești ca voluntar implicat. Eliza este Country Manager al Consiliilor Americane pentru Educație Internațională de mai bine de 6 ani, iar în anul 2018 a fondat asociația „YEP – Descoperim Împreună”, care lucrează pentru tinerii și copiii din județul Neamț. Activează în domeniul educației și al activităților cu tinerii, fiind premiată în nenumărate rânduri pentru proiectele sale.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
„Modele pentru TINEri” este un eveniment care promovează adevăratele modele ale României în rândul tinerilor, printr-o serie de conferințe, unde vor asculta și se vor putea identifica cu invitații.
Proiectul se dorește a fi cea mai puternica sursă de inspirație, idei și motivație. Este unul dintre cele mai pretențioase și totodată ambițioase proiecte implementate de către Clubul Studenților, CS-URA, și credem în reușita sa și în impactul pe care acesta îl poate avea în rândul „TINErilor”.
Invitat: Gabriel Carnariu
Gabriel Carnariu, fost Președinte al Federației Tinerilor din Bacău, actual Președinte al Consiliului Tinerilor din România, este o persoană activă care conduce cu succes activitățile unei întregi organizații ce vizează tinerii, interesele și drepturile acestora în relațiile cu instituții precum Guvernul României sau Banca Comercială Română și nu numai. Gabriel este o persoană dinamică, căreia îi place să lucreze cu oamenii și să conducă proiecte care să inspire atât alți oameni, cât și pe el.
Formular înscriere – click aici
Descriere activitate:
„Modele pentru TINEri” este un eveniment care promovează adevăratele modele ale României în rândul tinerilor, printr-o serie de conferințe, unde vor asculta și se vor putea identifica cu invitații.
Proiectul se dorește a fi cea mai puternica sursă de inspirație, idei și motivație. Este unul dintre cele mai pretențioase și totodată ambițioase proiecte implementate de către Clubul Studenților, CS-URA, și credem în reușita sa și în impactul pe care acesta îl poate avea în rândul „TINErilor”.
Invitat: Radu Constantin
Radu Constantin reprezintă un adevărat model pentru tinerii din ziua de astăzi. A început să lucreze încă de la vârsta de 18 ani, iar în prezent are 2 dintre cele mai de succes seriale on-line din România. Radu este actor, scriitor, regizor și antreprenor, iar în paralel este fondatorul agenției de marketing „Creative Stories”. Visul său cel mai mare este să ajungă la Hollywood și să facă lumea un loc mai bun.
Formular înscriere – click aici