Alege să fii #green! @ URA
Pentru o serie de elevi de la Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu” din București, Programul “Săptămâna Verde” a avut loc la Universitatea Româno-Americană, în perioada 8-12 Mai 2023, elevii beneficiind de workshop-uri tematice de actualitate, integrate în noul nostru proiect ”Alege să fii #green! @ URA”.
Educația privind schimbările climatice și mediul joacă un rol important în procesul de realizare a obiectivelor de protejare a mediului și de limitare a schimbărilor climatice la nivel național și internațional.
Programul ”Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, fiecare unitate educațională din mediul preuniversitar urmând să aleagă o săptămână din această perioadă în care să desfășoare activități legate de schimbările climatice și protecția mediului, în cadrul instituției sau în altă locație.
Workshop: „Finanțarea afacerilor verzi – o provocare continuă”
Finanțarea investițiilor verzi generează oportunități pentru dezvoltarea afacerilor dar constituie în același timp și o provocare determinată de mulți factori. Hai și tu să vezi cum domeniul financiar se adaptează acestor provocări.
Workshop: „Către neutralitate climatică la nivel european”
Până în 2050 Uniunea Europeană și-a propus să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic. Atingerea acestui obiectiv ambițios impune implementarea unui set de măsuri, asumate prin Pactul Verde European, în special în domeniul climei, al mediului, al energiei, al transporturilor, sectorului industrial și agricultură. În acest context, obiectivul atelierului este de a înțelege conceptul de neutralitate climatică și care sunt implicațiile acestei tranziții verzi pentru cetățenii europeni.
Workshop: „Soluții « verzi » pentru industria turismului”
În cadrul acestui workshop, vom explora câteva dintre cele mai bune practici și soluții inovatoare pentru a îmbunătăți impactul mediului înconjurător și a crește sustenabilitatea în industria turismului. Vom examina cum putem reduce consumul de energie și emisiile de carbon, precum și modalitățile de gestionare a deșeurilor, reducerea consumului de apă și promovarea transportului durabil.
Workshop: ”Tendințe și preocupări ale serviciilor de agrement in contextul turismului verde”
Acest workshop urmărește să analizeze principalele tendințe și preocupări ale agrementului, în contextul dezvoltării unui turism sustenabil. Astfel sunt dezbătute aspecte legate de realitățile pieței turistice, cu accent asupra serviciilor de animație si agrement. În plus se vor prezenta bune practici ale companiilor turistice de agrement și inițiativele acestora de ordin social și de mediu. Practicile de responsabilitate socială corporativă vin în sprijinul nostru, pentru identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a turismului verde.
Salutăm interesul tinerei generații pentru acest subiect important și ne bucurăm să ne aducem contribuția la aceste inițiative ce privesc sustenabilitatea și protectia mediului.