Conf.univ.dr. ALTĂR SAMUEL ADAM NELU
Email: [email protected]
Scurtă descriere:
Adam Altăr și-a început cariera universitară în anul 2006, ca asistent universitar în cadrul Facultății de Informatică Managerială a Universității Româno-Americane. Activitățile sale de predare (la nivel de studii de licență și masterat), precum și cele de cercetare științifică, sunt legate, în special, de domeniile „Informatică” și „Matematici aplicate în economie”. Este autor a peste 40 de lucrări academice (articole științifice, cărți, manuale), a participat la peste 15 conferințe internaționale, și a fost membru/expert în 6 proiecte de cercetare.
De asemenea, Adam este mentor în cadrul Codecool, o școală de programare care este în strânsă legătură cu mediul de afaceri, fiind astfel la curent cu cele mai noi tehnologii cerute pe piața muncii din România.
Expertiza sa din domeniul informatic este concentrată pe dezvoltarea de algoritmi eficienți utilizând tehnici de programare inovative sau consacrate, precum și pe limbaje de programare de nivel înalt (Java, C#, Python).
Este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, secția Matematică-Informatică, absolvent al Master-ului DOFIN (Doctoral School of Finance and Banking) din cadrul Academiei de studii Economice și este Doctor în Informatică Economică, titlu conferit de Academia de Studii Economice din București.
În cadrul lucrării de doctorat, intitulată „Crearea unei infrastructuri de web semantic utilizabilă în documentare și e-learning”, Adam a propus un nou algoritm de clasificare, care îmbunătățește considerabil corectitudinea clasificării textelor pe baza unor domenii predefinite.
Domenii de interes/cercetare actuale:
- Eficiența algoritmilor
- Tehnici de programare
- Dezvoltare aplicații web
- Machine learning, în special algoritmi de clasificare
- Econometrie
- Matematici aplicate în economie (în special modelare financiară)