Facultatea de Afaceri Internaționale a încheiat un parteneriat cu Banca Națională a României
Facultatea de Afaceri Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane a încheiat, în data de 5 octombrie, un parteneriat cu Banca Națională a României. Suntem bucuroși să vă anunțăm încheierea unei colaborări ce își propune să faciliteze cooperarea dintre parteneri, având drept obiectiv dezvoltarea unor proiecte de educație economico-financiară ce vor aduce beneficii semnificative pentru educație și sectorul financiar din România.
Acest parteneriat reprezintă o colaborare de vârf între una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din țară și instituția centrală responsabilă cu gestionarea politicii monetare și financiare în România. Scopul principal al acestei colaborări este dezvoltarea și promovarea excelenței în domeniul afacerilor internaționale și al finanțelor, prin intermediul unei colaborări strânse între Facultatea de Afaceri Internaționale și Banca Națională.
Printre aspectele cheie ale parteneriatului se numără:
1. Organizarea de vizite pentru studenți și cadre didactice la sediul Băncii Naționale a României.
2. Lansarea de noi programe de studii și cursuri de specialitate, acordarea de asistență în elaborarea și actualizarea conținutului materialelor studiate, precum și participarea reprezentanților Băncii Naționale a României la unele dintre activitățile didactice.
3. Organizarea de stagii de documentare pentru studenți, în vederea realizării proiectelor pe parcursul anului universitar sau pentru finalizarea lucrării de licență.
4. Realizarea de studii și analize de către Universitatea Româno-Americană, la cererea reprezentanților Băncii Naționale a României și prin implicarea unui colectiv din cadrul Parteneriatului.
5. Organizarea de evenimente, programe sau proiecte ale Băncii Naționale a României, implicarea corpului profesoral și a cursanților în abordarea unor teme punctuale de interes pentru dezvoltarea instituției, organizarea în comun de mese rotunde și dezbateri cu privire la teme de interes comun, precum și organizarea de activități specifice pentru stimularea creativității și inovării, cum ar fi workshop-uri, mese rotunde, conferințe și proiecte de cercetare-dezvoltare.
Prin intermediul încheierii acestui parteneriat, ce se anunță a fi unul de succes, dorim să mulțumim noului nostru colaborator, Banca Națională a României, pentru implicarea sa în educația românească și încrederea acordată pentru a contribui la dezvoltarea viitorilor profesioniști din cadrul Facultății de Afaceri Internaționale.
Universitatea Româno-Americană și Banca Națională a României așteaptă cu nerăbdare implementarea proiectelor și inițiativelor planificate în cadrul acestui parteneriat economico-financiar, care va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cercetători și industria financiară din România.