Facultatea de Finanțe și Contabilitate*
Facultatea de Finanțe și Contabilitate din cadrul Universității Româno-Americane promovează o abordare inovativă și holistică a cercetării și educației având ca misiune formarea de specialişti care să facă față provocărilor pe care le ridică angajarea în companii ce funcționează într-un mediu de afaceri din ce în ce mai tehnologizat şi digitalizat. Prin intermediul activităților didactice interactive și aplicative, programele de studii ale facultăţii oferă posibilitatea deprinderii competențelor și abilităților necesare pentru a construi o fundație solidă pe care să se poată dezvolta o carieră de succes în domenii extrem de competitive și pline de satisfacții.
Pentru a asigura un învățământ de calitate, centrat pe student, adaptabilitatea este cheia succesului în dezvoltarea academică a fiecăruia dintre noi, de aceea facultatea și-a reformat permanent oferta educațională, în contextul provocărilor actuale, precum și a progresului științifico-tehnologic, susținând permanent îmbunătățirea experienței studenților și a procesului de învățare.
Urmând programele de studiu ale Facultății de Finanțe și Contabilitate, studenții:
- beneficiază de competența cadrelor noastre universitare în două domenii (Finanţe şi bănci; Contabilitate şi informatică de gestiune) provocatoare şi totodată interesante.
- studiază domeniile de bază ale inovațiilor în domeniul financiar, al viitorului banilor și plăților, al tehnologiilor financiare (inclusiv a activelor de tip ”cryptocurrency”), ale sustenabilității finanțelor la nivel național și global, ale contabilității financiare și de gestiune.
- îşi dezvoltă aprecierea critică asupra instrumentelor de analiză calitativă și cantitativă specifice finanțelor, băncilor, burselor de valori și domeniilor conexe, utilizate în fundamentarea de proiecte și programe.
- dobândesc o înțelegere a sistemelor informaționale, prelucrarea informațiilor în vederea întocmirii de rapoarte financiar-contabile și/sau fiscal, a strategiei și a luării deciziilor în domeniul financiar-contabil.
- îşi dezvoltă capacitatea de interpretare a rezultatelor obținute, identificarea și evaluarea oportunităților și riscurilor specific prin utilizarea de modele, metode, tehnici și indicatori de analiză financiară, bancară şi bugetară.
- au oportunități ample de a integra teoria și practica și de a câștiga experiență reală în finanțe și contabilitate.
- dobândesc cunoștințe academice adaptate pieței actuale a muncii aflate într-o permanentă evoluție şi transformare.
- au capacitatea de a identifica oportunitățile de formare continuă şi de valorificare eficientă a resurselor şi tehnicilor de învățare pentru propria dezvoltare personală.
Absolventă promoția 1999
Absolvent promoția 1997
Absolvent ACCA (2008) - Manager, Departamentul Tranzacții, Deloitte
Director general adjunct, Direcția Generală Trezorerie și Datorie Publică - Departamentul Middle Office, Ministerul Finanțelor
Consilier superior - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Absolvenții facultății pot allege să își construiască o carieră de success în diverse industrii, cât și în cadrul unor firme din toate domeniiile de activitate având competențe pentru următoarele categorii de posturi:
- auditor financiar
- auditor intern
- analist de investiții
- analist financiar-bancar
- broker de tehnologii
- consultant financiar-fiscal
- consultant de investiţii
- consultant plasamente valori mobiliare
- expert contabil
- expert financiar-bancar
- expert fiscal
- inspector financiar-bancar
- inspector asigurări
- manager bancă
- manager de contabilitate
- manager de riscuri financiare
- ofiţer bancar (credite, marketing, produse şi servicii bancare)
- specialist în analiza financiară
- specialist în tehnologii financiare, specialist control risc
Programe de studii de LICENȚĂ:
- Finanțe și Bănci (FB) * – 3 ani, IF (Ghid de studii – Download)
- Contabilitate și Informatică de Gestiune (CIG) * – 3 ani, IF (Ghid de studii – Download)
Programe de studii de MASTERAT:
- Finanțe și Tehnologii Financiare (FINTECH) – 2 ani, IF (Ghid de studii – Download)
- Gestiunea și Auditul Afacerilor (GAA) * – 2 ani, IF (Ghid de studii – Download)
- Finance (FIN) * – 2 ani, IF (exclusiv în limba engleză)
Programul de masterat “Gestiunea și Auditul Afacerilor” a fost acreditat în anul 2015 de către Association of Chartered Certified Accountants (A.C.C.A.) și reacreditat în 2021 pentru încă 5 ani.
PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE CU ”DUBLĂ DIPLOMĂ”:
- ”Finance” – University of Siena, Italia (Study Guide – Download)
* organizat sub egida Facultății de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, până în anul universitar 2021-2022, inclusiv
Decan: Lect.univ.dr. NEDELESCU DUMITRU MIHAI
Scurtă descriere: A absolvit Facultatea de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno-Americană din București în 2001. Master specializarea Management Financiar Bancar în cadrul Universității Româno-Americană. Deține titlul de doctor în domeniul Finanțe din 2011 (Academia de Studii Economice, București).
Arii de competență profesională: Gestiune bancară, produse și serviciile bancare, international banking, eficiența investițiilor, planificarea financiară a activității companiilor, politici și practici financiar fiscale, monedă și politici monetare, Buget și trezorerie publică.
Arii de competență managerială: Creșterea vizibilității și prestigiului facultății; Optimizare și eficientizare a structurilor academice; Analiza și îmbunătățirea calității procesului educațional și a programelor de studii; Asigurarea sustenabilității programelor universitare de studii.
Contact: [email protected]
Director Departament: Conf.univ.dr. Potecea Olga
Activitățile Departamentului de Finanțe, Credit, Contabilitate se circumscriu direcțiilor strategice ale universității cuprinse în cadrul planului strategic de dezvoltare instituțională, precum și celor ale facultății.
Obiectivul departamentului este de consolidare a poziției și de creștere a prestigiului prin intermediul cadrelor didactice, programelor de studii gestionate și studenților / masteranzilor săi atât în cadrul activităților didactice, cât și celor de cercetare științifică.
La nivelul departamentului se organizează comisii consultative constituite din membri, angajatori precum și specialiști în domeniu în vederea compatibilizării conținutului planurilor de învățământ și a disciplinelor aferente acestora cu cerințele pieței muncii. Modernizarea procesului de transmitere a informațiilor prin digitalizarea activităților didactice precum și creșterea componentei participative și stimulative a actului didactic prin introducerea cursurilor interactive reprezintă o prioritate a departamentului Finanțe, Credit, Contabilitate.
Telefon: +4 031.405.8728 Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 324
Universitatea Româno - Americană
Ne propunem să oferim soluții de Educație și Cercetare la un înalt standard de Calitate, într-un climat intern stimulativ intelectual atât pentru studenți, cât și pentru corpul profesoral.
Avantajele noastre
Burse de studii și internshipuri în Europa, America de Nord și Asia
Studenții Universității Româno-Americane pot beneficia de experiențe internaționale atât în cadrul Programului Erasmus +, cât și în baza celor peste 100 de acorduri bilaterale ale Universității Româno-Americane.
Clubul Studenților CS-URA
O echipă de oameni extraordinari, locul unde evenimentul următor din cadrul facultății tale capătă contur – pentru ca tu să te bucuri de el și mediul în care ideile primesc valoare.
Consiliere academică și parteneriatul cu angajatorii
Universitatea dispune de un număr important de parteneriate încheiate cu angajatori din fiecare domeniu de studii, atât pentru a asigura tuturor studenților baze de practică/internshipuri, precum și numeroase locuri de muncă.