Recrutare Voluntari pentru proiecte și evenimente organizate de Universitatea Româno-Americană
Ești pregătit(ă) pentru o primăvară plină de proiecte dedicate studenților și comunității URA?
Vrei să fii parte din RAUfest – 2 săptămâni pline de activități zilnice precum conferințe, traininguri, competiții sportive, competiții eSports, workshop-uri de carieră, zile multiculturale și multe altele? Pentru a face toate acestea posibile, avem nevoie de tine!
Căutăm persoane motivate și implicate care doresc să facă parte din echipa noastră de voluntari pentru organizarea de proiecte. Dacă ești pasionat de voluntariat, ai abilități de comunicare, organizare și planificare, îți place să lucrezi în echipă și vrei să faci o diferență pozitivă în comunitate, atunci suntem în căutarea ta.
Ca voluntar, vei avea oportunitatea de a învăța abilități noi, de a lucra cu oameni minunați și de a-ți dezvolta abilitățile de lider și de organizator. Beneficiile activităților în care te vei implica includ training în organizarea de evenimente, management de proiect, comunicare, social media și multe altele. Vei primi și adeverință de practică și contract de voluntariat, iar dacă ai idei pentru proiecte dedicate studenților, chiar le poți propune și implementa.
Proiectele pentru care căutăm voluntari includ organizarea RAUfest, comunicare, management de proiect, coordonarea voluntarilor și crearea de conținut media pentru RAU Alumni Network, cum ar fi newslettere, text și vizualuri pentru rețelele de socializare, editare video pentru YouTube, Facebook, Instagram, articole pentru site și multe altele.
Rolurile celor care-și doresc să facă parte din echipa noastră vor fi împărțite către următoarele activități:
- Voluntari pentru organizarea RAUfest
- Voluntari care să creeze conținut pentru RAU Alumni Network (Departamentul de Alumni al U.R.A.), iar conținutul va fi creat abordând subiecte precum: Activități ale absolvenților URA, Relația cu mediul de afaceri, Fundraising, Digitalizare, CSR și dezvoltare sustenabilă.
Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, trimite-ne un e-mail la [email protected], indicând numele tău, facultatea, experiența ta de voluntariat (dacă există) și motivul pentru care vrei să te alături echipei noastre.
Important: pentru cei care vor să se implice, dar nu au experiență, sunt bineveniți, vom învăța împreună!
Te așteptăm nerăbdători să faci parte din echipa noastră!