Universitatea Româno-Americană a susținut și promovat constant inițiativele educaționale ale tinerei generații.
În calitate de partener și gazdă, ne face o deosebită plăcere să vă invităm la prima ediție a conferinței ”Romanian Model World Bank Group”, ce se va desfășura în perioada 28 – 30 iunie 2021, în campusul Universității Româno-Americane.
Conferința ”Romanian Model World Bank Group” (RMWBG) este o simulare a întâlnirilor din cadrul Băncii Mondiale, desfășurată cu scopul creșterii gradului de conștientizare cu privire la situația economică actuală la nivel mondial și destinată tinerilor interesați de business, economie și finanțe.
Invitați speciali:
- Angelica Silvero – Head of Speakers Bureau, Banca Mondială
- Andrei Nicolae – CEO UniApply
Evenimentul este organizat de o echipă de elevi de liceu, sub supravegherea doamnei profesor Daniela Bordei. Echipa de organizare și-a propus să contribuie la educația tinerei generații prin dezvoltarea unei gândiri analitice și sistematice care să-i ajute să ia, în viitor, cele mai utile decizii.
Participanții au ocazia să experimenteze cum este să faci parte din singurul model WBG din lume. Biletul se achiziționează de pe site-ul web dedicat – click aici, participantul primind ulterior un formular prin care va transmite detaliile necesare.
Pentru mai multe detalii, organizatorii vă stau la dispoziție – click aici.
Vă așteptăm cu drag la eveniment, în campusul Universității Româno-Americane!