Universitatea Româno-Americană – partener la cea mai amplă conferință dedicată evaluării impactului Covid 19 și identificării soluțiilor de redresare economico-socială
Timp de 10 zile, peste 350 de speakeri din peste 20 de țări au fost prezenți online pe platforma dedicată cu intervenții privind impactul pandemiei și modalități de reconstrucție socio-economică și politică în cadrul celor 93 de sesiuni, în cadrul seriei de evenimente: „Construirea lumii post-pandemice: calea către o societate mai sustenabilă, mai sigură și mai rezistentă” desfășurată în perioada 1-12 noiembrie 2021 sub organizarea Grupului de Presă MediaUno în colaborare cu Institutul Național de Statistică.
”Universitatea noastră a acceptat invitația organizatorilor de a fi parteneri ai acestui eveniment, convinși fiind că indiferent de domeniul de activitate, împreună, prin dialog, reușim să aducem un plus de valoare în demersul de identificare a celor mai eficiente soluții de adoptat, la nivel național și internațional, pentru perioada care urmează”, a afirmat rectorul Universității, Prof. univ. dr. Costel Negricea în deschiderea lucrărilor conferinței.
Membri ai Parlamentului European și ai Comisiei Europene, ai Parlamentului și Guvernului României, experți și specialiști renumiți, reprezentanți ai ONG-urilor, jurnalişti și părți interesate de dinamica viitorului și de modul în care lumea de mâine va reuși să găsească soluții pentru protecție și dezvoltare durabilă, s-au reunit în acest maraton de dezbateri.
Direct implicați în gestionarea dezbaterilor secțiunilor Educație, Social, Finanțe – Bănci, Digitalizare și Turism au fost: Conf. univ. dr. Iuliana Militaru, Conf. univ. dr. Mihaela Prună, Lector. univ. dr. Lucian Botea – prorectori în Universitatea Româno-Americană și Conf. univ. dr. Ștefan Ionescu, decanul Facultății de Economia Turismului Intern și Internațional.