Posibilități de dezvoltare a cooperării educaționale între Republica Socialistă Vietnam și România
Luni, 19 decembrie 2022, rectorul Universității Româno-Americane, prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, și domnul prof.univ.dr.habil. Tudor Edu, prorector pentru cercetare științifică, inovare și internaționalizare, au primit vizita Excelenței Sale, Do Duc Thanh, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România și a doamnei Luong Ngoc Linh, secretar III.
În cadrul întâlnirii au fost abordate posibilități de dezvoltare a cooperării în domeniul educațional între Republica Socialistă Vietnam și România. De asemenea, în cadrul discuțiilor au fost explorate alternative de colaborare între Universitatea Româno-Americană și instituții academice și de cercetare din Republica Socialistă Vietnam.
La finalul vizitei la Universitatea Româno-Americană, domnul ambasador Do Duc Thanh și doamna Luong Ngoc Linh au fost invitați să viziteze campusul universitar.