Deschiderea oficială a Korea Corner, evidențiată de către „KOREAZ”
Deschiderea oficială a primului proiect ”Korea Corner” din România a avut loc pe 28 mai 2021, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, fiind desfășurate o serie de evenimente organizate de către Centrul de Studii Româno-Coreene din cadrul Universității și Ambasada Republicii Coreea în România, împreună cu sprijinul Korea Foundation.
Evenimentul a fost evidențiat de curând de către „KOREAZ” – Canalul de diplomație publică a Ministerului Afacerilor Externe din Republica Coreea, într-un material video, începând cu minutul 1:26.
Deschiderea oficială a presupun momente culturale – Samulnori, moment muzical tradițional coreean, dansuri K-pop contemporane, dar și o expoziție inspirată de arta textilă tradițională coreeană, Bojagi, iar evenimentele au continuat și a doua zi, cu o serie de ateliere dedicate culturii coreene – evantaie și măști tradiționale coreene.
În contextul aniversării a 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Coreea și România, Korea Corner va deveni centrul cooperării culturale și educaționale dintre cele două țări.