RAU Science Talks

9 decembrie, 2021 – 15:00

Zile
Ore
Minute
Secunde

Lawrence Krauss

Mai mult…

Richard Dawkins

Mai mult…

Cristian Presură

Mai mult…

Let’s talk science!

Stiință sau superstiții? Ce alegem? Locuim pe un graunte de praf în Univers, dar norocoși să facem parte, fiecare, din fumusețea vieții. Deschide ochii către cunoaștere, întelege minunata noastră planetă , dar și miraculoasele întamplări care au adus viața în univers. Descoperă lumea în care trăiești. Te așteptăm la Science Talks, începem fascinanta călătorie! Te vei dezvolta prin cunoaștere.

Speakers

Lawrence Krauss

Lawrence Krauss este unul dintre cei mai cunoscuți fizicieni teoreticieni din lume, precum și un autor de best-seller-uri și un lector apreciat. În prezent este președintele “The Origins Project Foundation”, care celebrează știința și cultura prin conectarea publicului cu oameni de știință, artiști, scriitori și celebrități, prin evenimente speciale, discuții online și oportunități unice de călătorie. Fundația produce podcastul “Origins”, care prezintă dialoguri cu cei mai cunoscuți oameni din lume și abordează subiecte precum problemele și provocările globale ale secolului XXI.

Domeniile cercetate de acesta au pus accent pe interfața dintre fizica particulelor elementare și cosmologie, inclusiv originea și evoluția Universului și structura fundamentală a materiei, precum și eforturile de a înțelege și detecta “materia întunecată”, care pare să domine masa tuturor galaxiilor. În anul 1995 a publicat una dintre numeroasele sale contribuții științifice importante și anume cea despre faptul că cea mai mare parte a energiei Universului se găsește în spațiul neocupat, lucru confirmat de două grupuri de observatori în 1998, cărora li s-a acordat ulterior Premiul Nobel pentru acea descoperire.

Krauss a mai ocupat funcția de director al “The Origins Project” al Universității de Stat din Arizona, un centru național de cercetare și informare asupra problemelor legate de origini, dar și de profesor la ASU în perioada 2008 – 2018 și, de asemenea, de președinte al Consiliului de sponsori al Buletinului Oamenilor de Știință Atomiști din 2008 – 2018. De-a lungul carierei sale, Prof. Krauss a deținut posturi și funcții de cercetare distinse la instituții precum Universitatea Harvard, Universitatea Yale, Universitatea din Chicago, Universitatea Boston, Universitatea din Zurich, Laboratorul Lawrence Berkeley, Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN), Universitatea Case Western Reserve, Australian National University, Arizona State University și New College of Humanities.

Dincolo de munca sa științifică, Krauss a fost unul dintre cei mai activi și de succes oameni de stiintă care a mediatizat știința în lume, dar și un susținător vocal al științei și rațiunii în comparație cu pseudoștiința și superstiția, precum și al unei politici publice solide. A scris peste 500 de publicații și 11 cărți populare, inclusiv best-seller-urile internaționale precum “Fizica din Star Trek” și “Universul din nimic”. Cea mai recentă carte a sa, “The Physics of Climate Change” a fost lansată în februarie 2021. Articolele sale sunt publicate frecvent în reviste și ziare, ca de exemplu: “The New York Times”, “The Wall Street Journal” și “New Yorker”, apărând regulat la radio, televiziune și cel mai recent în mai multe filme de lung metraj. Printre numeroasele sale premii se numără cele trei distincții majore ale celor trei societăți de fizică din SUA, dar și premiul pentru serviciul public din anul 2012, din partea National Science Board, pentru contribuțiile sale la înțelegerea publică a științei.

Richard Dawkins

Richard Dawkins este un faimos intelectual, biolog evoluționist și autor britanic, membru al Societății Regale din Londra, membru emerit al New College, Universitatea Oxford, unde a predat cursul “Public Understanding of Science”. Este fondatorul Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință.

Autor a șaptesprezece cărți, profesorul Dawkins a devenit cunoscut în 1976 datorită cărții sale “Gena egoistă”, care a promovat viziunea centrată pe genă asupra evoluției și a introdus termenul “meme”, utilizat pe scară largă astăzi. El este, de asemenea, autorul cărții “Ceasornicarul orb” (1986), un volum în care Dawkins studiază îndeaproape procesele și “Dumnezeu: o amăgire”, unde examinează ideea unui creator supranatural.

Prof. Dawkins deține doctorate onorifice în știință  și litere de la mai multe instituții de învățământ și a fost distins cu numeroase premii academice, apărând frecvent la televiziune, radio și pe internet, unde discută predominant despre cărțile scrise, dar și despre opiniile și ideile sale.

Cristian Presură

Cristian Presură s-a născut în 1971 la Voineasa, România și a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică din București, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserelor cu medii active solide. În 2002 și-a luat doctoratul la Universitatea Groningen, Țările de Jos, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Lucrările rezultate au fost publicate în mai multe reviste de renume, printre care “Science, Physical Review B” și “Physical Review Letters”.

Din 2002 este cercetător la Philips Research Eindhoven. Cercetările sale se concentrează pe senzorii medicali obținând zeci de brevete.  Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici.

Cu toate că a publicat numeroase articole științifice și brevete, el scrie unele dintre cele mai precise, dar accesibile cărți și articole care popularizează știința.

Prima sa carte, „Fizica povestită”, a avut un mare succes pe piața din România și a primit numeroase premii, precum premiul Academiei Române și medalia Societății Române de Științe Matematice. Cartea este o istorie a descoperirilor din fizică, ce argumentează stadiul ei actual și însoțește istoria cu un compendiu matematic care este cel mai riguros argument posibil pentru fiecare secvență în parte.

Cristian este fondatorul asociației „Știința pentru toți”, ce are ca scop încurajarea, atât a tinerilor studenți, cât și a copiilor să descopere bucuria studierii științei. El susține în mod regulat cursuri de fizică în taberele studențești din vacanța de vară și scrie în reviste de știință precum „Știință și tehnologie”. În plus, apare săptămânal la emisiuni de știință radio, precum „Știința 360” de la Radioul Național Român și contribuie la emisiuni TV de știință, precum „Jurnalul de științe” de la Digi 24 TV. De asemenea, apare la diverse evenimente TED și are un canal popular despre știință pe YouTube.

Persoanele interesate de eveniment care nu au reușit să se înscrie oficial, pot urmări evenimentul LIVE accesând acest link.

Înscriere

Science Talks este online pe Zoom. Linkul de acces va fi trimis prin e-mail participanților înregistrați.

Parteneri

logo ADIZMB
logo babylon.CDR