Universitatea Româno-Americană, prin intermediul Centrului de Studii Româno-Indiene, și Ambasada Indiei în România organizează luni, 28 februarie 2022, de la ora 10:00, evenimentul intitulat „Rabindranath Tagore: artist al umbrei și al luminii”.
Invitatul special al evenimentului ce va avea loc la sediul Universității (Sala Senatului) este Excelența Sa, domnul Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în România.
Personalitatea celui mai sensibil și mai creativ indian al generației sale – Rabindranath Tagore – s-a manifestat în toate formele artei, fiecare completând-o pe cealaltă. Poeziei s-a alăturat muzica – modalitate de exprimare a sufletului – , teatrul, coregrafia și nu în ultimul rând pictura – formă de apropiere de ceea ce este divin în lume.
Studiul va prezenta o scurtă istorie a picturii tradiționale, urmată de parcursul artistului Tagore: teme, forme, tehnici, valori, suport, culori. Originale, rafinate și de o o psihologie profundă, picturile lui Tagore au prospețime și transformă vechiul în nou.
În pictura sa, în locul pregătirii academice, Profetul Indiei a pus ritmul său înnăscut pentru ritm, de unde senzația că „picturile sunt versificări în linii”, după propria-i mărturisire.
Opera sa conținând mai mult de 3.000 de desene și picturi din perioada 1928-1940 nu poate fi încadrată în niciun curent, fiind originală, personală și vom călători împreună în lumea fascinantă a celui ce a creat genul individual, a celui considerat primul pictor modern indian.
Studiul dedicat picturii lui Tagore va fi susținut de Carmen Mușat-Coman, fostă studentă și colaboratoare a Amitei Bhose (1933, Calcutta – 1992, București) – profesoară de bengali, sanscrită și civilizație indiană la Universitatea București (1971-1992), exegetă a operei eminesciene, traducătoare și scriitoare.