Reprezentanții Universității Româno-Americane, invitați în cadrul Conferinței ROStartup
Astăzi, 14 aprilie 2022, se va desfășura prima conferință națională organizată în cadrul inițiativei ROStartup – “Strategia ecosistemului de startup din România”.
ROStartup reunește fondatori, antreprenori, investitori, creatori, companii, experți, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor publice și comunități de startup-uri, care împreună își doresc să schimbe viitorul antreprenoriatului în România.
În cadrul întâlnirii vor fi dezbătute următoarele teme:
- Îmbunătățirea cadrului legislativ dedicat startup-urilor
- Înființarea unei organizații umbrelă de reprezentare a ecosistemului
- Îmbunătățirea educației antreprenoriale în universități
- Consolidarea capacității organizațiilor suport pentru startupuri
- Crearea unui Fond pentru finanțarea startupurilor la început de drum
Secțiunea 3 – ”Îmbunătățirea educației antreprenoriale în universități”, va fi co-moderată de domnul Lect.univ.dr. Lucian Botea, Prorector pentru parteneriate cu mediul socio-economic și digitalizare, Universitatea Româno-Americană.
Dezbaterea din cadrul acestei secțiuni va avea ca tema principală, redefinirea rolului universităților în a contribui la stimularea antreprenoriatul pentru generațiile viitoare.
Puteți afla mai multe detalii despre eveniment, aici.