Reprezentanții universităților și institutelor de cercetare din România la Universitatea Româno-Americană
Vineri, 24.06.2022, în Aula Universității Româno-Americane a avut loc CONFERINȚA DE FINALIZARE A PROIECTULUI „Acces Național Electronic la Literatura Științifică pentru Susținerea Sistemului de Cercetare și Educație din România – ANELIS PLUS 2020”. La eveniment au participat reprezentanți ai universităților și institutelor de cercetare din România. De asemenea, domnul prof.univ.dr. Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru cercetare la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a avut o alocuțiune în cadrul evenimentului.
Din partea Universității Româno-Americane, domnul prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul universității, și domnul prof.univ.dr.habil. Tudor Edu, Prorector pentru cercetare științifică, inovare și internaționalizare, au prezentat realizările Universității Româno-Americane în domeniul cercetării științifice.