Campanie de informare ”Promisiunile false pot duce la exploatare.”
În vederea marcării Zilei internaționale a libertății, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), Ambasada Canadei și Ambasada Țărilor de Jos în România vor derula pe 28 și 29 martie două evenimente largi de informare a liceenilor și personalului din instituțiile școlare din Municipiul București despre riscurile traficului de persoane. Campania de informare este organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Federației Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copil, Fundației SERA România, Centrului de Drepturile Omului și Migrație din Universitatea Româno-Americană, și al partenerilor media: G4Media, PressHub, Știrile TVR, EduPedu, DeFapt.ro.
Elevi de liceu și personal didactic și administrativ din numeroase instituții școlare din Municipiul București vor lua parte la cele două evenimente similare pentru o informare detaliată despre pericolele traficului de persoane (loverboy, video-chat, recrutare online). Fiecare eveniment se desfășoară în intervalul orar 16:00 – 18:30, în Aula Magna a Universității Româno-Americane din bd. Expoziției nr. 1B și va aduce împreună aproximativ 500 de participanți, într-un cadru de informare prietenos și util.
Reprezentanți ai organizațiilor partenere vor lua cuvântul în deschiderea fiecărui eveniment, urmând apoi o prezentare referitoare la consimțământ liber și informat, pornografie infantilă, video-chat, escorte, recrutare în mediul online sau în baza unor promisiune false de dragoste (loverboy) sau de muncă. Evenimentele continuă cu o sesiune de conștientizare a consecințelor traficului de persoane. Liceenii care vor realiza materiale de prevenire a traficului de minori au posibilitatea să își prezinte proiectele (afișe, mini-scenete, mini-clipuri video).
Cele mai bune proiecte ale elevilor vor fi premiate. Iată câteva exemple de materiale realizate anterior de elevi pentru activitățile ECLER:
- afișe – https://fb.watch/qOpMCfrRPj/
- scenetă filmată de elevi: https://www.youtube.com/watch?v=LgeeCbo4xkc
La finalul fiecărei zi de campanie, participanții pot rămâne, după încheierea sesiunilor, să vizioneze un film cu durata de o oră ce prezintă aspecte de recrutare și manipulare prin promisiuni false. Informațiile sunt foarte atent selectate pentru a nu afecta în mod negativ participanții la eveniment.
În speranța că împreună putem preveni mai bine acest fenomen infracțional, așteptăm alături de noi un număr cât mai larg de liceeni si personal didactic și administrativ!