Proceduri pentru Punctul de Contact Unic electronic

Procedura de recunoaștere a calității de conducator de doctorat sau a abilitării, obținută în instituții de învățământ acreditate din străinătate

Universitatea Româno-Americană recunoaşte, în mod automat, calitatea de conducător de doctorat și abilitarea, obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate, conform procedurii de recunoaştere descrisă în cele ce urmează.

Eligibilitate

Sunt eligibili să depună cereri în vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării, solicitanții care au obținut această calitate la:

  • instituţii acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi al Confederaţiei Elveţiene;
  • instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării, actualizată periodic;
  • instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării se face numai în scopul exercitării drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat sau al ocupării unei funcții didactice/de cercetare, în cadrul Universității Româno-Americane.

Procedura de recunoaştere

  • Depunere dosar

Dosarul pentru recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate se poate depune:

– la Registratura Universității, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,

– prin poștă, la adresa: Universitatea Româno-Americană, Bdul. Expoziției, Nr 1B, Sector 1, Cod postal 012001, București, România.

De asemenea, dosarul poate fi transmis prin platforma Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe) la următorul link: https://edirect.e-guvernare.ro

  • Conţinutul dosarului

În vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării, persoana interesată întocmește un dosar care conține următoarele documente:

  • Cerere de recunoaștere, conform Anexei 1
  • Actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) – în copie pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini;
  • CV și listă publicații & contribuții științifice .
  • Diploma de doctor
      • în copie, dacă actul de studii este obținut în România sau la una din instituțiile acreditate de învățământ universitar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană sau la instituții acreditate de învățământ universitar incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, în traducere legalizată sau autorizată, dacă este cazul.
      • atestatul de recunoaștere emis de CNRED, dacă actul de studii este obținut la alte instituții de învățământ universitar din străinătate, în traducere legalizată sau autorizată, dacă este cazul.
      • diploma/adeverința care atestă calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea, eliberată de instiţuţiile de învăţământ superior acreditate prevăzute la Condiţii de eligibilitate în traducere legalizată sau autorizată, dacă este cazul.
  • Termen de soluţionare

Comisia de evaluare, în urma analizei dosarului propune conducerii Universității o soluție cu privire la solicitarea de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării în termen de maxim 30 de zile de la data înregistrării acestuia. Termenul poate fi prelungit în cazuri justificate, solicitantul fiind informat, în scris, cu privire la prelungirea termenului. Comisia poate cere solicitantului documente suplimentare, situație în care termenul de soluționare se prelungește cu 30 de zile de la data completării dosarului.

  • Emiterea deciziei de recunoaştere automată a diplomei și a titlului de doctor

Dacă dosarul este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării, obținute în străinătate.

Dacă dosarul nu este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de nerecunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării , obținute în străinătate.

Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării  se înregistrează într-un Registru unic de evidență, aflat în responsabilitatea Biroului Acte de studii.

Decizia se ridică personal sau de o altă persoană împuternicită în acest sens printr-o procură notarială.

Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării, obținute în străinătate, de către Universitatea Româno-Americană este valabilă și produce efecte juridice la nivelul Universității.

  • Contestaţii şi căi de atac

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate in termen de 5 zile de către comisia de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri numiți prin decizia Rectorului. Răspunsul la contestație se comunică în mod direct, prin email sau prin poștă/firmă de curierat, solicitantului sau persoanei împuternicite de acesta, pe bază de semnătură și dată certă, de către Biroul Acte de Studii. Procedura este elaborată și aprobată în baza O.M. nr.5921/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 1007 din data de 15.12.2016.

Procedura de recunoaștere a calității de conducător de doctorat, obținută  în instituții de învățământ acreditate din străinătate – Download.

Procedura de recunoaștere a funcției didactice obținute în instituții de învățământ acreditate din străinătate

Universitatea Româno-Americană recunoaşte, în mod automat funcțiile didactice obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate, conform procedurii de recunoaştere descrise în cele ce urmează.

Eligibilitate

Sunt eligibili să depună cereri în vederea recunoașterii funcțiilor didactice solicitanții (cetățeni români sau ai Uniunii Europene, Spațiului Economic Euriopean sua Confederației Europene, precum și cetățeni din state terțe care dețin funcții didactice obținute în:

  • instituţii acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi al Confederaţiei Elveţiene;
  • instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării, actualizată periodic.

Pentru funcţiile didactice obţinute la alte instituţii de învăţământ universitar acreditate decât cele anterior menţionate, acestea se recunosc numai în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Link-uri utile:

https://cnred.edu.ro/ro/universitati-de-top

Universitatea Româno-Americană își rezervă dreptul de a consulta, în situații justificate – înaintea luării unei decizii cu privire la oricare dintre solicitările primate – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, DIplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Recunoașterea automată a funcțiilor didactice obținute în străinătate poate interveni în cazul participării la un concurs de ocupare a unui post didactic sau de cercetare, sau alte activități didactice desfășurate în cadrul Universității Româno-Americane. Recunoașterea automată a funcției didactice obținute în străinătate se realizează obligatoriu înainte de desfășurarea concursului de ocupare a unui post didactic în cadrul Universității Româno-Americane, dacă solicitantul dorește să participe la concurs. În baza autonomiei universitare, ocuparea unui post didactic în cadrul Universității Româno-Americane se realizează conform normelor legale în vigoare și metodologiilor proprii.

Procedura de recunoaştere

  • Depunere dosar

Dosarul pentru recunoașterea funcției didactice obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate se poate depune:

– la Registratura Universității, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,

– prin poștă, la adresa: Universitatea Româno-Americană, Bdul. Expoziției, Nr 1B, Sector 1, Cod postal 012001, București, România.

De asemenea, dosarul poate fi transmis prin platforma Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe) la următorul link: https://edirect.e-guvernare.ro

  • Conţinutul dosarului

În vederea recunoașterii funcției didactice obținute în străinătate, persoana interesată întocmește un dosar care conține următoarele documente:

  • Cerere de recunoaștere, conform Anexei 1
  • Actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) – în copie pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini;
  • CV și listă publicații & contribuții științifice .
  • Diploma de doctor, în copie și, după caz, traducere legalizată, dacă aceasta este obținută în instituții de învățământ superior din România sau în instituții acreditate de învățământ universitar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană sau în instituții acreditate de învățământ universitar incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state;
  • Diploma de doctor și atestatul de recunoaștere al acesteia emis de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), dacă diploma este obținută la alte instituții (decât cele obținute în țările menționate la paragraful anterior) de învățământ universitar din străinătate, în copie legalizată;
  • Dovada deținerii funcției didactice respective, eliberată de instituția de învățământ superior din străinătate, copie tradusă și legalizată, de regulă, sub forma unei adeverințe care va cuprinde în mod obligatoriu numele și prenumele solicitantului, funcția didactică deținută de acesta şi data confirmării ȋn funcţia respectivă.
  • Termen de soluţionare

Comisia de evaluare, în urma analizei dosarului propune conducerii Universității o soluție cu privire la solicitarea de recunoaștere a funcției didactice în maxim 30 de zile de la data înregistrării acestuia. Termenul poate fi prelungit în cazuri justificate, solicitantul fiind informat, în scris, cu privire la prelungirea termenului. Comisia poate cere solicitantului documente suplimentare, situație în care termenul de soluționare se prelungește cu 30 de zile de la data completării dosarului.

  • Emiterea deciziei de recunoaştere automată a functiei didactice

Dacă dosarul este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de recunoaștere a funcției didactice obținute în străinătate.

Dacă dosarul nu este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de nerecunoaștere a funcției didactice obținute în străinătate.

Decizia se ridică personal sau de o altă persoană împuternicită în acest sens printr-o procură notarială.

Recunoașterea funcției didactice obținute în străinătate de către Universitatea Româno-Americană este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul Universității. Recunoașterea funcției didactice de către CNRED este valabilă și produce efecte juridice pe întreg teritoriul României.

  • Contestaţii şi căi de atac

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate in termen de 5 zile de către comisia de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri numiți prin decizia Rectorului. Răspunsul la contestație se comunică în mod direct, prin email sau prin poștă/firmă de curierat, solicitantului sau persoanei împuternicite de acesta, pe bază de semnătură și dată certă, de către Serviciul Resurse Umane, în termen de 5 zile de la momentul soluționării contestației. Procedura este elaborată și aprobată în baza O.M. nr.5922/2016.

Procedura de recunoaștere a funcțiilor didactice obținute în instituții de învățământ acreditate din străinătate. – Download

Procedura de recunoaștere a diplomei și titlului de doctor în științe, obținute în instituții de învățământ acreditate din străinătate

Universitatea Româno-Americană recunoaşte, în mod automat diploma de doctor şi titlul de doctor în științe, obţinute în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate, conform procedurii de recunoaştere descrisă în cele ce urmează.

Eligibilitate

Sunt eligibili să depună cereri în vederea recunoașterii diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, solicitanții care au obținut titlul de doctor la:

  • instituţii acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi al Confederaţiei Elveţiene;
  • instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării, actualizată periodic;
  • instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Link-uri utile:

https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/OM-5462-2018.pdf

https://cnred.edu.ro/ro/universitati-de-top

Solicitanții care nu se încadrează într-una dintre situațiile menționate mai sus, se vor adresa direct Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul ministerului de resort – https://www.cnred.edu.ro/ .

Recunoașterea diplomei de doctor și titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional se face numai în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul Universității Româno-Americane.

Procedura de recunoaştere

  • Depunere dosar

Dosarul pentru recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate se poate depune:

– la Registratura Universității, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00,

– prin poștă, la adresa: Universitatea Româno-Americană, Bdul. Expoziției, Nr 1B, Sector 1, Cod postal 012001, București, România.

De asemenea, dosarul poate fi transmis prin platforma Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe) la următorul link: https://edirect.e-guvernare.ro

  • Conţinutul dosarului

În vederea recunoașterii diplomei de doctor și titlului de doctor obținute în străinătate, persoana interesată întocmește un dosar care conține următoarele documente:

  • Cerere de recunoaștere, conform Anexei 1
  • Actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul) – în copie pentru cetățenii români și în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini;
  • CV și listă publicații & contribuții științifice .
  • Diploma de doctor, în copie și traducere legalizată,

https://www.hcch.net/en/instruments/conventions/specialised-sections/apostille

      • supralegalizată sau însoțită de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență, pentru statele care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga

https://www.hcch.net/en/instruments/conventions/authorities1/?cid=41

  • Termen de soluţionare

Comisia de evaluare, în urma analizei dosarului propune conducerii Universității o soluție cu privire la solicitarea de recunoaștere a diplomei în termen de maxim 30 de zile de la data înregistrării acestuia. Termenul poate fi prelungit în cazuri justificate, solicitantul fiind informat, în scris, cu privire la prelungirea termenului. Comisia poate solicita posesorului diplomei documente suplimentare, situație în care termenul de soluționare se prelungește cu 30 de zile de la data completării dosarului.

  • Emiterea deciziei de recunoaştere automată a diplomei și a titlului de doctor

Dacă dosarul este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe, obținute în străinătate.

Dacă dosarul nu este avizat favorabil, Rectorul Universității Româno-Americane va emite decizia de nerecunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe, obținute în străinătate.

Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor se înregistrează într-un Registru unic de evidență, aflat în responsabilitatea Biroului Acte de studii.

Decizia se ridică personal sau de o altă persoană împuternicită în acest sens printr-o procură notarială.

Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe, obținute în străinătate, de către Universitatea Româno-Americană este valabilă și produce efecte juridice la nivelul Universității.

  • Contestaţii şi căi de atac

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate in termen de 5 zile de către comisia de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri numiți prin decizia Rectorului. Răspunsul la contestație se comunică în mod direct, prin email sau prin poștă/firmă de curierat, solicitantului sau persoanei împuternicite de acesta, pe bază de semnătură și dată certă, de către Biroul Acte de Studii. Procedura este elaborată și aprobată în baza O.M. nr.5923/2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 1014 din data de 16.12.2016.

Procedura de recunoaștere a diplomei și a titlului de doctor în științe, obținute în instituții de învățământ acreditate din străinătate – Download.

Contact:

Alina CHIRIAC
SECRETAR ȘEF
Email: [email protected]

Telefon: +4 0372-120 110