Prof.univ.dr. POPA GHEORGHE
Email: [email protected]
Scurtă descriere:
- Expert criminalist autorizat de Ministerul Justiției, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activității de expertiza criminalistică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 488/2002 și modificată și completată prin Legea nr. 156/2011 în domeniile de expertiză: grafică și tehnică a documentelor, dactiloscopică a urmelor palmare și plantare, traseologică a urmelor lăsate de ființe și obiecte, balistică a armelor și a munițiilor.
- Activitate profesională: 34 de ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne, ocupând funcții importante cum ar fi: Adjunct al Șefului Politiei Române, Șeful Poliției Romane, Rectorul Academiei de Poliție A.I. Cuza, Directorul Institutului de Criminalistică, Directorul Institutului de Studii pentru Ordine Publică. Din cei 34 de ani, 15 ani am avut calitatea de specialist, expert criminalist în cadrul serviciilor teritoriale și Institutul de Criminalistică ale Poliției Române, ocazie cu care am efectuat numeroase (câteva mii) de expertize criminalistice în domeniile: grafoscopie, tehnica a documentelor, balistică, traseologie, dactiloscopie și câteva mii de cercetări la fața locului în diverse cauze penale.
- Activitate didactică: Profesor universitar, conducător de doctorat în domeniul științei juridice, specializarea criminalistică.
- Activitate științifică: Inventator și inovator (șapte invenții și inovații), în domeniile criminalistică și medicină, unele prezentate/publicate și în străinătate (SUA, Franța, Spania, Italia), cu ocazia unor manifestări științifice internaționale. Autor sau co-autor ori coordonator a 14 cărți, volume de lucrări științifice. Autor a peste 80 de studii, articole, comunicări științifice prezentate în cadrul unor congrese / conferințe criminalistice, naționale / internaționale și publicate în reviste cu recunoaștere internațională.
Membru în organizații/asociații profesionale:
- Membru fondator, Vicepreședinte/Președinte al “Asociației Criminaliștilor” din România
- Redactor Șef al „Revistei Române de Criminalistică”
- Membru fondator al „Revistei Psihocriminalistică”
- Prim-vicepreședinte al Corpului Experților Criminaliști din România
- Expert criminalist autorizat de Ministerul Justiției
Domenii de interes/cercetare:
- Criminalistică
- Criminologie
Preocupări/hobby-uri:
- Pescuit
- Vânătoare