Lect.univ.dr. BĂRĂGAN LAURA GEORGETA
Email: [email protected]
Scurtă descriere:
- Sunt Lector universitar doctor la facultatea Management-Marketing a Universității Româno-Americane, din București. Principalele activități desfășurate sunt cele didactice și de cercetare științifică.
- Am absolvit facultățile de Management (2003) și Relații Economice Internaționale (2004) și masteratul Administrarea Afacerilor (2005) în cadrul Academiei de Studii Economice, București, obținând titlul de doctor în management în anul 2011 cu teza de doctorat ”Reengineeringul managerial în context european”.
- În cei 15 ani de activitate, am dobândit experiență valoroasă prin cursurile și seminarele susținute în domeniul managementului.
- Preocuparea principală este actualizarea permanentă a cunoștințelor în domeniul managementului și valorificarea acestora prin articole și participări la conferințe naționale și internaționale.
- Pe lângă activitățile de predare, îi coordonez pe studenți în elaborarea lucrărilor de licență/disertație.
- În activitățile didactice urmăresc crearea și menținerea unui climat interactiv, astfel încât studenții să se poată exprima liber și să fie susținuți spre a-și aduce aportul în domeniul cercetării științifice.
Membru în organizații/asociații profesionale:
- Royal Economic Society – Anglia
- American Economic Association
- Societatea Română de Statistică
Domenii de interes/cercetare:
- Management
- Managementul Serviciilor
- Management Strategic
- Managementul Aprovizionării și Vânzării
- Management Comercial
- Ecotehnologii
- Strategii Manageriale
Preocupări/hobby-uri:
- Învățare continuă
- Activitățile preferate în timpul liber: lectura, schiatul și vizionarea filmelor