Ambasador pentru Recrutare
Vino alături de marea familie URA!
Prin programele sale de studiu și activitățile academice desfășurate, orientate către student și societate în ansamblu, Universitatea Româno-Americană contribuie la promovarea excelenței în educație, cercetare științifică și inovare, la promovarea responsabilității profesionale, morale și sociale.
Alătură-te comunităţii noastre academice multiculturale alcătuite din personal didactic și administrativ, parteneri instituționali, studenți din peste 40 de țări și peste 48.000 de absolvenți ce ne reprezintă cu mândrie în ţară şi peste hotare, ajutând tinerii să-şi desăvârșească viitorul prin programele noastre de studii, iar eforturile tale vor fi răsplătite.
Te așteptăm alături de marea familie URA în calitate de Ambasador pentru Recrutare!
Acest program este parte a unui proces complex prin care ne asigurăm că reușim să ne facem cunoscuți unui număr cât mai mare de tineri talentați, entuziaști și dornici de afirmare.
Beneficii pentru Ambasadori:
URA îți oferă un comision de 8% din taxa de școlarizare achitată pentru programele de învăţământ a căror taxă este cuprinsă între 1.700 – 2.300 EUR / an, în următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- ai promovat oferta educaţională a URA;
- minim 5 potenţiali beneficiari ai ofertei educaţionale au încheiat un contract de şcolarizare cu URA, dovada fiind făcută prin prezentarea unui document;în plus, aceștia te-au menționat ca referință la momentul înscrierii pe platforma de admitere;
- fiecare beneficiar al contractului de studii a achitat minim 50% din taxa de studii la momentul solicitării plăţii comisionului (în cazul studenților internaționali, beneficiarii trebuie să achite în întregime taxa de școlarizare, să obțină viza de studii și să se înmatriculeze)*.
URA îți oferă un comision de 10% din taxa de școlarizare achitată pentru programele de învăţământ a căror taxă este cuprinsă între 2.700 – 4.700 EUR / an, în următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- ai promovat oferta educaţională a URA;
- minim 3 potenţiali beneficiari ai ofertei educaţionale au încheiat un contract de şcolarizare cu URA, dovada fiind făcută prin prezentarea unui document; în plus, aceștia te-au menționat ca referință la momentul înscrierii pe platforma de admitere;
- fiecare beneficiar al contractului de studii a achitat minim 50% din taxa de studii la momentul solicitării plăţii comisionului (în cazul studenților internaționali, beneficiarii trebuie să achite în întregime taxa de școlarizare, să obțină viza de studii, și să se înmatriculeze)*.
*Programul Ambasador pentru recrutare nu se aplica la studiile pentru Anul Pregătitor.
Cum devii Ambasador pentru Recrutare?
Nimic mai simplu!
- Promovează Universitatea și convinge-ți colegii, prietenii si cunoscuții să se alăture familiei URA!
- Completează câmpurile de mai jos:
- Vei primi pe e-mail contractul de comision, pe care trebuie să îl completezi, să îl semnezi și să îl trimiți la adresa [email protected]
- La momentul înscrierii (depunerii dosarului de concurs) în platforma admitere.rau.ro, la “Pasul 3. Înscriere dosar – Alte detalii”, la întrebarea “Am aflat despre admitere din”, candidatul recomandat de tine va selecta opțiunea “De la altă persoană” și va completa numele și prenumele tău în câmpul “Persoana de la care ați aflat de admitere”
- Ulterior încheierii contractului de studii cu universitatea și a achitării cuantumului de 50% din taxa de școlarizare aferentă anului I, de către persoanele recomandate de tine, respectiv achitarea integrală a taxei de școlarizare pentru studenții internaționali, vei fi contactat(ă) în vederea efectuării plății comisionului.
Pentru informații suplimentare, nu ezita să ne contactezi la adresa de e-mail [email protected].
Oferta noastră educațională
Descoperă programele de studii universitare de licență URA: click aici
Informații complete – Admitere Licență: click aici
Descoperă programele de studii universitare de masterat URA: click aici
Informații complete – Admitere Masterat: click aici