Conf.univ.dr. CRIȘAN DANIELA ALEXANDRA
Email: [email protected]
Scurtă descriere:
- Crișan Daniela Alexandra este conferențiar universitar doctor la Facultatea de Informatică Managerială. Predă cursuri de programare la programe de licență și masterat ale Universității Româno-Americane din anul 1997.
- De-a lungul timpului, a fost membru în echipele de cercetare a peste 15 proiecte naționale și internaționale, a publicat 11 cărți în domeniul programării calculatoarelor și peste 60 de lucrări științifice în reviste cu recunoaștere internațională.
- Crișan Daniela Alexandra a absolvit în anul 1997 Facultatea de Matematică din cadrul Universității București, având diplomă de licență în specializarea Informatică (program de studii de 5 ani).
- În anul 1998 a absolvit programul de master „Procese stochastice și statistică matematică” în cadrul aceleiași universități.
- În anul 2005 a obținut titlul de Doctor în domeniul Automatică, acordat de către Universitatea „Politehnica” București (școala doctorală de 6 ani), cu teza: „Prelucrarea imaginilor folosind tehnici fractale”.
- În ultimii ani, a fost profesor invitat la peste 10 universități de prestigiu din străinătate, susținând cursuri în domeniul programării calculatoarelor.
- Este organizator al Conferinței Internaționale „Informatică Aplicată în Economie și Tehnologia Informației ”E-Society – Cunoaștere și Inovare” (e-society.rau.ro), redactor al revistei JOURNAL OF SYSTEMS INFORMATION & MANAGEMENT OPERATION (e-society.rau.ro) și coordonator al concursului de programare RAUCoder (devhack.rau.ro).
- De asemenea, este membru activ al mai multor organizații profesionale și redactor al unei reviste științifice pentru masteranzii ai Facultății de Informatică Managerială.
- A fost membru al Senatului Universității Româno-Americane în perioada 2004-2012, secretar științific al Facultății de Informatică Managerială timp de 13 ani (2004-2016) și este membru al Consiliului facultății din anul 1997.
- Principalele cercetări ale doamnei Crișan sunt în domeniul geometriei fractale, concentrându-se pe utilizarea tehnicilor fractale în diferite domenii.
- Rezultate importante au fost obținute în imagistica medicală, unde modelele fractale au fost utilizate pentru a clasifica leziunile (tumorile) în imagini mamografice. Dimensiunea fractală a conturului unei leziuni mamografice a fost corelată cu gradul de neregularitate al formei, care este una dintre cele mai importante caracteristici ale tumorilor maligne. Cercetările au fost finanțate prin mai multe proiecte naționale de tip CNCSIS și ANSTI. Cele mai semnificative rezultate au fost prezentate la conferințe naționale și internaționale și publicate în reviste științifice cu impact ridicat.
- În domeniul economic, doamna conferențiar Crișan a realizat studii despre modul în care geometria fractală poate fi utilizată pentru a descrie (in)stabilitatea financiară. Cercetările desfășurate în această direcție au fost finanțate prin proiectul național de tip IDEI-CE (Cercetare Exploratorie): “Uncertainty, Complexity and Financial Stability” (finsys.rau.ro).
- Studiile recente ale doamnei conferențiar Crișan vizează relația dintre inovare și IT&C la nivelul țărilor din spațiul european. Au fost derulate cercetări prin care s-a investigat în ce mod diferiți indicatori IT&C influențează gradul de inovare al unei economii. Lucrările de cercetare au fost finanțate prin proiecte naționale de tip CEEX și PNCDI II PARTNERSHIP.
- În ultimii ani, doamna Crișan a participat în calitate de membru cercetător în echipele a 3 proiecte de cercetare internațională câștigate prin competiție: CEF Transports/INEF/sAFE Action, ”Future Policy Modeling (FUPOL)”,FP7/Nr.287119 și „Harmonised eCall European Pilot (HeERO)”,FP-7,Nr.270906.
- De asemenea, a participat în calitate de Expert în echipele a 3 proiecte POSDRU: ”Școala practică: inovare în învățământul superior și succes pe piața muncii”, IMPULS – POSDRU/160/2.1./S/139928 și CONPROF – POSDRU/161/2.1/G/137369.
Membru în organizații/asociații profesionale: –
Domenii de interes/cercetare:
- Prelucrarea imaginilor, imagistică medicală, tehnici fractale, statistică, inginerie software, algoritmi, studiul relației dintre inovație și IT&C
Preocupări/hobby-uri:
- Turism