Structuri Funcționale
Universitatea Româno-Americană se bazează pe Departamentul de Relații Internaționale pentru a gestiona relațiile cu partenerii săi de pe întreg mapamondul.
Datorită evoluției ei de la începuturi și până în prezent, precum și pe baza programelor manageriale implementate, Universitatea Româno-Americană acordă o importantă deosebită activităților sale de internaționalizare, promovând activ atât parteneriatele deja existente, cât și deschizând permanent noi legături cu mediul educațional și de afaceri, în special din Europa și din Statele Unite ale Americii.
Sub egida Departamentului de Relații Internaționale funcționează două entități distincte, cu activități și obiective clare și distincte:
Biroul de Programe Comunitare ERASMUS+
Studenții, cadrele didactice și personalul administrativ al Universității Româno-Americane, ca și din cadrul universităților partenere, pot beneficia de experiențe de formare în cadrul mobilităților internaționale Erasmus+ Programme, cu posibilitatea de a primi sprijin financiar!
Contact:
Lavinia STĂNICĂ – Coordonator Instituțional Erasmus+
Telefon: +4 0372.120.115
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 306
Biroul de Programe Americane
Datorită acestuia, studenții și masteranzii universității pot participa la cursuri, workshop-uri și training-uri cu profesori prestigioși de la universități partenere din Europa, SUA, Asia și nu numai, ce se organizează în fiecare semestru în campusul URA. De asemenea, Biroul de Programe Americane organizează anual ȘCOLI DE VARĂ și asigură studenților și masteranzilor accesul la burse de studiu la universități prestigioase din SUA.
Contact:
Despina BĂRBIERU
Telefon: +4 0372.120.121
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 305
Mai multe detalii pe website-ul dedicat
Departamentul de Studii Asiatice a luat ființă în anul 2011 ca urmare a necesității de a asigura o cât mai bună înțelegere a mediului de afaceri asiatic.
Departamentul nostru oferă, atât studenților Universității Româno-Americane, cât și celor dornici să-și lărgească cunoștințele despre această parte a lumii, posibilitatea de a participa la cursuri și conferințe având ca temă limba, cultura și economia.
Din cadrul Departamentului fac parte:
- Centrul de Studii Româno-Coreene
- Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru”
- Centrul de Studii Româno-Chineze
- Centrul de Studii Româno-Azere
Mai multe detalii pe pagina dedicată.
Director Departament: Șerban Georgescu
Telefon: +4-0372.120.185
Email: [email protected];
Locație: Campus URA, corp B, etaj 3, birou 322
- Construiește, dezvoltă și asigură mentenanța platformei sociale de comunicare online, care completează www.rau.ro;
- Documentează media și comunică intern și extern toate activitățile, proiectele și evenimentele organizate de către Universitatea Româno-Americană;
- Identifică parteneriate media și oportunități de comunicare;
- Promovează Universitatea Româno-Americană la evenimentele educaționale și tangent educaționale;
- Monitorizează prezența Universității Româno-Americane în media tradițională și social-media.
Platforma socială de comunicare online
- Platforma de BLOG – http://blog.rau.ro
- grupul general al Universității Româno-Americane
- grupul Facultății de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale
- grupul Facultății de Drept
- grupul Facultății de Management-Marketing
- grupul Facultății de Studii Economice Europene
- grupul Facultății de Economia Turismului Intern și Internațional
- grupul Facultății de Informatică Managerială
- grupul Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie
- grupul dedicat studenților internaționali de la programele în limba engleză
- grupul dedicat informațiilor despre Admiterea la URA
- INSTAGRAM – profil oficial URA
- LINKEDIN – pagină oficială educațională URA
- YOUTUBE – canal oficial URA
- WHATSAPP – suport admitere programe cu predare în limba română: 0722 200 203
Departamentul de Calitate este o structură funcţională a sistemului de management al calităţii, având rolul implementării strategiei şi politicilor pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor de predare, învăţare, evaluare, cercetare ştiinţifică şi servicii profesionale prin crearea unui sistem eficient de integrare a eforturilor depuse de Senatul Universităţii, de facultăţi/departamente academice/centre de cercetare științifică, personal didactic, studenţi, masteranzi şi servicii administrative pentru realizarea obiectivelor calităţii.
Departamentul este subordonat comisiei instituționale de asigurare a calității, este organizat și funcționează pe baza unui regulament propriu aprobat de Senatul universitar, potrivit legii.
Contact:
Dan DORU – Director Departament de Asigurare a Calitatii
Telefon: +4 0372.120.193
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 2, birou 203
În cadrul structurilor funcționale ale Universității Româno-Americane funcționează un Departament de Tehnologia Informației și Comunicațiilor.
Membrii acestui serviciu asigură funcționarea unei infrastructuri IT&C extinse, ce cuprinde în ansamblul său o multitudine de elemente:
- întreținerea, supravegherea și dezvoltarea conform necesităților funcționale ale unei rețea de calculatoare cu câteva sute de stații interconectate;
- conexiune la internet prin fibră optică;
- managementul accesului și traficului, atât în cadrul rețelei intranet, cât și prin conexiunea la internet;
- întreținerea și modernizarea infrastructurii hardware a laboratoarelor de informatică din cadrul universității;
- instalarea, configurarea și întreținerea aplicațiilor software utilizate în cadrul procesului de învățământ;
- întreținerea și dezvoltarea infrastructurii hardware din cadrul serviciilor administrative ale universității;
- dezvoltarea și realizarea de materiale promoționale și informative privind activitatea universității;
- întreținerea și exploatarea mijloacelor multimedia din cadrul spațiilor de învățământ;
- asigurarea de suport tehnic permanent în ceea ce privește utilizarea echipamentelor hardware și a aplicațiilor software pentru toate serviciile funcționale ale universității;
- întreținerea, managementul și dezvoltarea permanentă a rețelei de comunicații telefonice;
- expertiza și consilierea tehnică în cazurile achizițiilor de echipamente din sfera IT;
- realizarea, editarea și utilizarea materialelor foto-video privind evenimentele și activitățile din cadrul universității;
- dezvoltarea și utilizarea de aplicații software proprii pentru rezolvarea și automatizarea punctuală a unor sarcini ale diferitelor servicii funcționale ale universității;
- instalarea, întreținerea și dezvoltarea sistemelor de securitate utilizate în cadrul campusului universitar.
Contact:
Gabriel NEGRICEA – Manager IT
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp B – etaj 5, birou 521
Departamentul Economic și Resurse Umane, în structura căruia se regăsesc: Compartimentul financiar-contabilitate, Casieria și Compartimentul de Resurse Umane, este coordonat de către Directorul Economic și funcționează pe baza unui regulament propriu aprobat de Senatul universitar, în concordanță cu prevederile legale și procedurile specifice necesare unei bune gestionări și valorificări a resurselor financiare și umane ale universității.
Situații financiare 2020:
- BVC
- Bilant
- Contul Rezultatului Exercițiului
- Raportul administratorului
- Raport audit – Situații financiare anuale individuale
Situații financiare 2019:

Situații financiare 2018:

Elena RĂDULESCU – Director Departament Economic și Resurse Umane
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 4, birou 412
Departamentul de Formare Continuă și Învăţământ cu Frecvenţă Redusă asigură coordonarea, organizarea și suportul metodologic și tehnic la nivel de Universitate și în colaborare cu structurile academice (facultăți, departamente), pentru toate activitățile privind programele de studii universitare la forma de învățământ IFR/ID și programele de formare continuă.
Departamentul de Formare Continuă și Învăţământ cu Frecvenţă Redusă are ca obiectiv consolidarea poziției Universității pe piața formării profesionale, prin inițierea, dezvoltarea și managementul programelor de studii la forma de învățământ IFR/ID și a programelor de formare continuă, în conformitate cu standardele specifice și cu reglementările legale și interne în vigoare.
Contact:
Alina AVRIGEANU – Director
Doina TRANDAFIR – Secretar
Telefon: +4 0372.120.111
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 4, birourile 409 și 410
Mai multe detalii privind programele de studii universitare la forma IFR găsiți – aici
Mai multe detalii pe website dedicat – http://formare.rau.ro
Departamentul de Cercetare este organizat şi funcţionează după un regulament propriu, fundamentează strategia de domeniu), coordonează şi asigură desfăşurarea la standarde de calitate a activităţii echipelor de cercetare științifică din instituție și elaborează anual un raport de cercetare științifică însoțit de măsuri corective sau de îmbunătățire, după caz.
Mai multe detalii despre activitatea de cercetare în cadrul Universității Româno-Americane, sunt disponibile în meniul principal, secțiunea “Cercetare”.
Pagina web – click aici
Biblioteca Universităţii oferă posibilitatea informării directe a studenţilor şi masteranzilor în ceea ce priveşte informaţia clasificată pe domenii, dar şi posibilitatea de comunicare. Biblioteca a permis o documentare a studenţilor în toate domeniile de interes ale Universităţii, volumele şi revistele de specialitate acoperind integral paleta de discipline existente la nivelul fiecărei specializări.
Mai multe detalii pe pagina dedicată
Mai multe detalii pe pagina dedicată
Universitatea Româno-Americană se bazează pe Departamentul de Relații Internaționale pentru a gestiona relațiile cu partenerii săi de pe întreg mapamondul.
Datorită evoluției ei de la începuturi și până în prezent, precum și pe baza programelor manageriale implementate, Universitatea Româno-Americană acordă o importantă deosebită activităților sale de internaționalizare, promovând activ atât parteneriatele deja existente, cât și deschizând permanent noi legături cu mediul educațional și de afaceri, în special din Europa și din Statele Unite ale Americii.
Sub egida Departamentului de Relații Internaționale funcționează două entități distincte, cu activități și obiective clare și distincte:
Biroul de Programe Comunitare ERASMUS+
Studenții, cadrele didactice și personalul administrativ al Universității Româno-Americane, ca și din cadrul universităților partenere, pot beneficia de experiențe de formare în cadrul mobilităților internaționale Erasmus+ Programme, cu posibilitatea de a primi sprijin financiar!
Contact:
Lavinia STĂNICĂ – Coordonator Instituțional Erasmus+
Telefon: +4 0372.120.115
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 306
Biroul de Programe Americane
Datorită acestuia, studenții și masteranzii universității pot participa la cursuri, workshop-uri și training-uri cu profesori prestigioși de la universități partenere din Europa, SUA, Asia și nu numai, ce se organizează în fiecare semestru în campusul URA. De asemenea, Biroul de Programe Americane organizează anual ȘCOLI DE VARĂ și asigură studenților și masteranzilor accesul la burse de studiu la universități prestigioase din SUA.
Contact:
Despina BĂRBIERU
Telefon: +4 0372.120.121
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 305
Mai multe detalii pe website-ul dedicat
Departamentul de Studii Asiatice a luat ființă în anul 2011 ca urmare a necesității de a asigura o cât mai bună înțelegere a mediului de afaceri asiatic.
Departamentul nostru oferă, atât studenților Universității Româno-Americane, cât și celor dornici să-și lărgească cunoștințele despre această parte a lumii, posibilitatea de a participa la cursuri și conferințe având ca temă limba, cultura și economia.
Din cadrul Departamentului fac parte:
- Centrul de Studii Româno-Coreene
- Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru”
- Centrul de Studii Româno-Chineze
- Centrul de Studii Româno-Azere
Mai multe detalii pe pagina dedicată.
Director Departament: Șerban Georgescu
Telefon: +4-0372.120.185
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp B, etaj 3, birou 322
Obiective specifice
Biroul de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Româno-Americane, alături de alte activități specifice, asigură informarea internă și externă cu privire la activitățile, proiectele și evenimentele organizate / găzduite de către Universitate, utilizând în activitatea sa o serie de instrumente și mijloace de comunicare specifice: site-ul Universității (articole), conturile de Social Media, emailul instituțional, mesaje instant etc.
Platforma socială de comunicare online
– pagină oficială în limba română
– pagină oficială în limba engleză (dedicată studenților internaționali)
– grupuri oficiale de discuții și informare a studenților, masteranzilor și absolvenților:
- grupul general al Universității Româno-Americane
- grupul Facultății de Afaceri Internaționale
- grupul Facultății de Drept
- grupul Facultății de Management-Marketing
- grupul Facultății de Finanțe și Contabilitate
- grupul Facultății de Turism și Managementul Ospitalității
- grupul Facultății de Informatică Managerială
- grupul Facultății de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie
- grupul dedicat studenților internaționali de la programele în limba engleză
*Studenții, masteranzii și absolvenții sunt rugați să dea Join doar pe grupul general și pe grupul Facultății la care studiază sau pe care au absolvit-o.
- INSTAGRAM – profil oficial URA
- LINKEDIN – pagină oficială educațională URA
- YOUTUBE – canal oficial URA
- TIK TOK – canal oficial URA
Contact:
Contact: Andreea ALECU – Director
Telefon: +4 0372.120.183
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 3, birou 303
Departamentul de Calitate este o structură funcţională a sistemului de management al calităţii, având rolul implementării strategiei şi politicilor pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor de predare, învăţare, evaluare, cercetare ştiinţifică şi servicii profesionale prin crearea unui sistem eficient de integrare a eforturilor depuse de Senatul Universităţii, de facultăţi/departamente academice/centre de cercetare științifică, personal didactic, studenţi, masteranzi şi servicii administrative pentru realizarea obiectivelor calităţii.
Departamentul este subordonat comisiei instituționale de asigurare a calității, este organizat și funcționează pe baza unui regulament propriu aprobat de Senatul universitar, potrivit legii.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați pagina dedicată – click aici!
Contact:
Dan DORU – Director Departament de Asigurare a Calitatii
Telefon: +4 0372.120.193
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 2, birou 203
În cadrul structurilor funcționale ale Universității Româno-Americane funcționează un Departament de Tehnologia Informației și Comunicațiilor.
Membrii acestui serviciu asigură funcționarea unei infrastructuri IT&C extinse, ce cuprinde în ansamblul său o multitudine de elemente:
- întreținerea, supravegherea și dezvoltarea conform necesităților funcționale ale unei rețea de calculatoare cu câteva sute de stații interconectate;
- conexiune la internet prin fibră optică;
- managementul accesului și traficului, atât în cadrul rețelei intranet, cât și prin conexiunea la internet;
- întreținerea și modernizarea infrastructurii hardware a laboratoarelor de informatică din cadrul universității;
- instalarea, configurarea și întreținerea aplicațiilor software utilizate în cadrul procesului de învățământ;
- întreținerea și dezvoltarea infrastructurii hardware din cadrul serviciilor administrative ale universității;
- dezvoltarea și realizarea de materiale promoționale și informative privind activitatea universității;
- întreținerea și exploatarea mijloacelor multimedia din cadrul spațiilor de învățământ;
- asigurarea de suport tehnic permanent în ceea ce privește utilizarea echipamentelor hardware și a aplicațiilor software pentru toate serviciile funcționale ale universității;
- întreținerea, managementul și dezvoltarea permanentă a rețelei de comunicații telefonice;
- expertiza și consilierea tehnică în cazurile achizițiilor de echipamente din sfera IT;
- realizarea, editarea și utilizarea materialelor foto-video privind evenimentele și activitățile din cadrul universității;
- dezvoltarea și utilizarea de aplicații software proprii pentru rezolvarea și automatizarea punctuală a unor sarcini ale diferitelor servicii funcționale ale universității;
- instalarea, întreținerea și dezvoltarea sistemelor de securitate utilizate în cadrul campusului universitar.
Contact:
Gabriel NEGRICEA – Manager IT
Email: [email protected]
Locație: Campus URA, corp B – etaj 5, birou 521
Departamentul Economic și Resurse Umane, în structura căruia se regăsesc: Compartimentul financiar-contabilitate, Casieria și Compartimentul de Resurse Umane, este coordonat de către Directorul Economic și funcționează pe baza unui regulament propriu aprobat de Senatul universitar, în concordanță cu prevederile legale și procedurile specifice necesare unei bune gestionări și valorificări a resurselor financiare și umane ale universității.
Situații financiare 2020:
- BVC
- Bilant
- Contul Rezultatului Exercițiului
- Raportul administratorului
- Raport audit – Situații financiare anuale individuale
Situații financiare 2019:
- BVC
- Bilant
- Contul Rezultatului Exercițiului
- Raportul administratorului
- Raport audit – Situații financiare anuale individuale
Situații financiare 2018:
- BVC
- Bilant
- Contul Rezultatului Exercițiului
- Raportul administratorului
- Raport audit – Situații financiare anuale individuale
Contact:
Elena RĂDULESCU – Director Departament Economic și Resurse Umane
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 4, birou 408
Promovând excelență în educație și cercetare, Departamentul de Formare Continuă își propune să contribuie la consolidarea rolului educației și formării profesionale în cadrul „triunghiului cunoașterii – educație-cercetare-inovare”, demers esențial pentru dobândirea cunoștințelor, abilităților și competențelor relevante pentru piață forței de muncă, într-o lume care va oferi mai multe locuri de muncă în schimbul unei mai mari capacități de adaptare.
Informațiile cu privire la programele și cursurile de formare sunt disponibile aici.
Contact:
Alina AVRIGEANU – Director
Roxana MIREA – Secretar
Telefon: +4 0372.120.111
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 4, biroul 410
Departamentul de Învăţământ cu Frecvenţă Redusă asigură coordonarea, organizarea și suportul metodologic și tehnic la nivel de Universitate și în colaborare cu structurile academice (facultăți, departamente), pentru toate activitățile privind programele de studii universitare la forma de învățământ IFR/ID .
Departamentul de Învăţământ cu Frecvenţă Redusă are ca obiectiv consolidarea poziției Universității pe piața formării profesionale, prin inițierea, dezvoltarea și managementul programelor de studii la forma de învățământ IFR/ID, în conformitate cu standardele specifice și cu reglementările legale și interne în vigoare.
Mai multe detalii privind programele de studii universitare la forma IFR găsiți aici.
Contact:
Alina AVRIGEANU – Director
Roxana MIREA – Secretar
Telefon: +4 0372.120.111
Email: [email protected] | [email protected]
Locație: Campus URA, corp C, etaj 4, biroul 409
Departamentul de Cercetare este organizat şi funcţionează după un regulament propriu, fundamentează strategia de domeniu, coordonează şi asigură desfăşurarea la standarde de calitate a activităţii echipelor de cercetare științifică din instituție și elaborează anual un raport de cercetare științifică însoțit de măsuri corective sau de îmbunătățire, după caz.