NOU! Primul program acreditat de studii postuniversitare pentru dobândirea competențelor de gestionare a conflictelor și a crizelor
Universitatea Româno-Americană lansează primul program de studii postuniversitare de educație permanentă acreditat din domeniul de studii universitare “Management” și finalizat cu diplomă sub tutela Ministerului Educației din România care abordează competențele de gestionare a conflictelor și a crizelor într-o manieră integrată și preponderent aplicativă!
Conflictul este o trăsătură naturală a activității umane, indiferent de deciziile pe care le adoptăm, sarcinile pe care le îndeplinim sau relațiile pe care le avem cu alte persoane. În societatea contemporană, caracterizată prin complexitatea sistemelor organizaționale, crizele devin situații aproape inevitabile. Indiferent de contextul în care se manifestă, crizele sunt situații neprevăzute și dificile care necesită abordări eficiente și adaptabilitate pentru a depăși provocările și a reveni la o stare de normalitate.
Programul de studii postuniversitare ”Managementul Conflictelor și Crizelor – soluții alternative prin mediere și arbitraj” poate contribui semnificativ la dezvoltarea profesională și la consolidarea capacităților de management în situații dificile ale participanților, indiferent că se află într-o poziție de lider, manager sau specialist într-un anumit domeniu.
La finalul programului, cursanții vor dobândi competențe certificate în domeniul managementului conflictelor și al crizelor, diploma fiind emisă sub tutela Ministerului Educației și având recunoaștere națională (se acordă 4 credite conform Sistemului European de Transfer și Acumulare a Creditelor ECTS).
Formatori MCC:
Prof.univ.dr. Neculae Năbârjoiu
- mediator și arbitru, specialist în managementul informațiilor, managementul resurselor și managementul crizelor și conflictelor, consilier pe probleme de apărare și informații clasificate în instituții reprezentative
Lect.univ.dr. Alina Avrigeanu
- doctor în management, specialist în managementul resurselor umane și în managementul proiectelor cu o experiență de peste 20 de ani în formarea profesională a adulților și director al Departamentului de Formare Continuă
Cursanții vor învăța să utilizezi conceptele, metodele, tehnicile şi instrumentele de management al conflictelor și crizelor:
- conflictul și dinamica stărilor conflictuale;
- managementul conflictelor;
- diagnosticarea situațiilor conflictuale;
- comportamentul în fața conflictului;
- tratarea conflictelor – stiluri, metode, tehnici, abordări;
- rezolvarea alternativă a conflictelor: negocierea, concilierea, medierea și arbitrajul;
- terțul-mediator vs. judecător/arbitru;
- medierea statală, medierea instituțională și medierea la nivel individual;
- caracteristicile situațiilor în care medierea aduce cele mai bune rezultate;
- tehnici și abilități folosite de mediator;
- situația de criză – identificare, surse potențiale;
- gestionarea crizelor la nivelul organismelor internaționale cu preocupări în domeniul securității;
- procesul decizional în managementul crizelor;
- evaluarea și monitorizarea situațiilor de criză;
- planul de gestionare a crizei
Programul de studii postuniversitare se va desfășura în perioada 8 februarie – 12 martie 2024, înscrierile fiind posibile până la data de 5 februarie 2024.
Pentru detalii complete (condiții de eligibilitate, taxa de școlarizare, cum se face înscrierea etc.), vă rugăm să accesați site-ul dedicat – click aici!